IVECO eDaily a câștigat premiile pentru Inovație și Eficiență la Best Electric Van 2024! Juriul format din manageri de flote de la companii de top din România a recunoscut eDaily pentru inovația adusă prin sistemul său modular de baterii și eficiența remarcabilă în operare.
De ce eDaily?
🔋 Autonomie ajustabilă prin opțiuni modulare de baterii
⚡ Încărcare rapidă și flexibilă, de la 11 kW până la 115 kW
🌍 Susține transportul sustenabil fără a compromite performanța!
Competiția a reunit 11 modele de vehicule comerciale electrice, evaluate riguros în condiții reale de utilizare. În zilele de 13 și 14 noiembrie, vehiculele au fost supuse unor teste intensive, desfășurate atât în medii urbane, cât și pe trasee interurbane de peste 300 km, incluzând probe de încărcare-descărcare și reîncărcare a bateriilor.
Juriul, compus din manageri de flote de la companii de top din România, a evaluat vehiculele pe baza unor criterii esențiale pentru sectorul transportului profesional, precum spațiul de încărcare, sarcina utilă, autonomia reală, consumul de energie și costurile operaționale. Modelul IVECO eDaily a fost remarcat pentru eficiența consumului și sistemul său inovator de baterii modulare, caracteristici care îl fac potrivit pentru diverse aplicații comerciale.
Andrei Gagea, director de business IVECO România, a declarat: „Acest premiu confirmă angajamentul IVECO de a inova în sectorul vehiculelor electrice comerciale și de a livra soluții eficiente pentru operațiunile transportatorilor din România. Modelul eDaily demonstrează că este posibil să oferim clienților noștri un vehicul electric robust și capabil, fără a compromite performanța sau durabilitatea. Acest model a fost conceput special pentru nevoile actuale de sustenabilitate și eficiență energetică ale operatorilor de flote”.
Modelul eDaily combină tracțiunea electrică, oferind beneficii clare în reducerea costurilor operaționale, cu opțiuni flexibile de încărcare a bateriei și un design robust, specific liniei Daily. Un alt avantaj major este motorul său puternic de 140 kW, capabil să atingă viteze de până la 120 km/h, și funcția Hi Power, care oferă un boost de performanță adaptabil la condițiile de drum.
Adaptat pentru diverse nevoi operaționale, IVECO eDaily răspunde cerințelor de versatilitate și flexibilitate, oferind o gamă variată de configurații, de la 3,5 până la 7,2 tone, menținând în același timp aceeași capacitate de tractare ca modelele diesel. Pe partea de sustenabilitate, sistemul modular de baterii permite operatorilor să ajusteze autonomia și costurile, iar opțiunile multiple de încărcare, de la 11 kW până la 115 kW, asigură o reîncărcare rapidă, inclusiv pentru călătorii lungi.
Modelul a fost apreciat nu doar pentru performanțele tehnice și ergonomia sa pentru șofer, ci și pentru conectivitatea avansată, care permite operatorilor să monitorizeze de la distanță funcțiile de încărcare și climatizare, optimizând astfel autonomia vehiculului.